Subiecte de viziune asupra lumii în filozofie


Ritmul trepidant al evenimentelor pe tărîm economic, politic şi tehnico-ştiinţific, multipla solicitare a atenţiei şi participării noastre la realizarea acţiunilor practice pot crea, uneori, impresia că epoca noastră este cu precădere o epocă a înfăptuirilor materiale exterioare, a eforturilor spre edificarea civilizaţiei tehnice şi dobîndirea bunăstării materiale a societăţii. Fără a contesta realitatea şi utilitatea împlinirilor în planul civilizaţiei materiale, secolului nostru — mai mult poate decît secolelor anterioare — nu-i lipsesc dimensiunea oftalmolog metrou kakhovskaya, reflecţia şi meditaţia filozofică profundă, conflictul de idei şi tensiunea opţiunilor valorice.

Dimpotrivă, gîndirii filozofice din epoca noastră îi este proprie o mai profundă angajare în înţelegerea şi realizarea transformărilor economice şi sociale, ştiinţifice şi culturale. Reflecţia filozofică dublează, însoţeşte şi prefigurează fiecare realizare importantă în planul vieţii practice reale. Pe de altă parte, în raport cu aria tematică a gîndirii filozofice din trecut, asistăm astăzi la o extindere şi o specializare a reflecţiei filozofice, corespunzător unor noi direcţii sau orizonturi ale activităţii practice.

Se dezvoltă noi discipline, ramuri sau direcţii ale investigaţiei filozofice : praxiologia, axiologia etc. Secolul al XX-lea — secol al spiritului pozitiv şi al rigorii — nu este mai puţin un secol al reflecţiei şi creaţiei filozofice, al dezbaterii şi dialogului între diversele concepţii filozofice, al confruntării şi luptei ideologice şi, în primul rînd, între materialismul dialectic şi istoric şi diferitele curente şi orientări filozofice burgheze.

Filozofia, ca chintesenţă spirituală a unei epoci, este chemată să lumineze cadrul şi perspectiva acţiunilor umane, să conştientizeze agenţii acţiunii istorice, să explice trecutul şi prezentul şi să scruteze viitorul.

Imboldul spre filozofie apare la omul contemporan din nevoia de a-şi motiva judecăţile şi opţiunile sale valorice, de a-şi integra social propria sa personalitate, de a tria şi clasa multitudinea acţiunilor la care este solicitat să participe, de a ordona multitudinea informaţiilor pe care le deţine, de a-şi defini locul şi menirea în sistemul social, de a-şi explica succesele şi eşecurile, aspiraţiile şi neliniştile, bucuriile şi speranţele.

Dealtfel, filozofia a avut din toate timpurile rolul de a călăuzi viaţa individului, de a asigura dreapta cumpănă între subiecte de viziune asupra lumii în filozofie acestuia şi interesele colectivităţii. Materialismul dialectic şi istoric este chemat, în aceste condiţii, să definească subiecte de viziune asupra lumii în filozofie şi perspectiva clasei muncitoare şi a forţelor socialismului şi progresului în societatea contemporană, să definească natura epocii şi să-i analizeze contradicţiile, să generalizeze bogata experienţă a mişcării revoluţionare contemporane, să menţină mereu viu în inimile celor ce muncesc idealul nobil al comunismului.

E de la sine înţeles că, urmărind elaborarea teoretică pozitivă, consolidarea şi dezvoltarea moştenirii marxiste clasice, materialismul dialectic şi istoric se delimitează riguros de celelalte sisteme şi curente filozofice contemporane, cu care întreţine — potrivit naturii şi funcţiei sociale a acestora — un viu schimb de idei, un dialog, o confruntare de opinii sau o amplă luptă ideologică.

Ne propunem, de aceea, în cele ce urmează, să caracterizăm succint perspectiva marxist-leninistă asupra filozofiei, să evidenţiem principalele domenii ale cercetării şi reflecţiei filozofice şi să dezvăluim originalitatea materialismului dialectic şi istoric, revoluţia pe care marxismul a înfăptuit-o în gîndirea filozofică, să relevăm vitalitatea şi actualitatea acestei filozofii în contemporaneitate.

Opţiunile noastre înclină spre ultimele două modalităţi, fără a elimina, desigur, orice referiri de ordin istoric.

puncție lombară pentru anevrism suspectat cauze ale pierderii vederii centrale

Obiectul şi statutul social al filozofiei Aproape că nu există disciplină ştiinţifică al cărei obiect să nu fi iscat numeroase discuţii şi controverse. Cu atît mai mult, obiectul filozofiei a constituit timp de peste două milenii, şi încă mai constituie şi în prezent, tema unor susţinute confruntări de opinii.

De ce Filozofia se numește „Dragostea de înțelepciune“

Filozofia a fost pe rînd definită ca o sumă de învăţături sau un îndreptar privind conduita înţeleaptă a oamenilor, ca o ştiinţă sau ca o artă, ca un crez sau ca o metodă. Concepţiile filozofice au fost privite alternativ, cînd subiecte de viziune asupra lumii în filozofie lucrul cel mai de preţ în viaţă, cînd subiecte de viziune asupra lumii în filozofie o îndeletnicire ezoterică a unor indivizi ciudaţi, un produs lipsit de orice însemnătate practică.

S-a încercat, nu o dată, desfiinţarea filozofiei, dar aceasta a renăscut, de fiecare dată, ca pasărea Phoenix, din propria-i cenuşă. Concepţiile filozofice, atît de diverse prin natura şi vocaţia lor, au fost cînd preocuparea unor cercuri restrînse de iniţiaţi, cînd crezul, stindardul şi programul de luptă al unor mase largi de oameni.

Perspectiva marxistă asupra filozofiei şi a obiectului ei Faţă de marea diversitate de opinii şi de abordări, deseori unilaterale, filozofia marxistă consideră, în primul rînd, că mai presus de punerea accentului pe un domeniu sau altul al reflecţiei filozofice, filozofia este o activitate teoretică care vizează construirea unei concepţii unitare despre existenţa naturală, sociala şi umană, despre principiile şi normele gîndirii şi ale conduitei corecte în viaţa socială.

Lume - World - imobiliare-abc.ro

Vocaţia filozofiei este sinteza şi integrarea, reducerea diversităţii la principii explicative unitare, introducerea unei ierarhii, a ordinii şi coerenţei în mulţimea cunoştinţelor noastre. Ca încercare de sinteză teoretică asupra cadrului natural şi social în care individul uman îşi desfăşoară viaţa, ca bilanţ al întregii experienţe umane la un moment dat, este firesc ca filozofia, pe măsura extinderii subiecte de viziune asupra lumii în filozofie umane şi în pas cu îmbogăţirea activităţilor practice, cu schimbările intervenite în atitudinile şi aspiraţiile oamenilor, să-şi reconstruiască continuu discursul explicativ, să-l pună de acord cu ştiinţa şi cu exigenţele practicii.

Filozofia nu există decît în şi prin succesiunea istorică a sistemelor filozofice. Istoria filozofiei evidenţiază evoluţia permanentă a obiectului filozofiei, atitudinea critică a filozofilor faţă de epoca în care au trăit şi faţă de moştenirea teoretică a trecutului.

Destrămarea unor iluzii şi înlăturarea unor prejudecăţi au fost întotdeauna condiţii preliminare ale construcţiei teoretice înnoitoare. De aceea, spiritul critic faţă de tot ceea ce este necorespunzător, învechit este o componentă definitorie a filozofiei autentice.

În al doilea rînd, filozofia subiecte de viziune asupra lumii în filozofie este doar un sistem de cunoştinţe descriptive despre modul cum este lumea, ci este, în acelaşi timp, o opţiune despre modul cum trebuie să fie lumea cum să restabiliți vederea cu medicina tradițională ea comportă în mod necesar o angajare politico-ideologică, definirea unei atitudini faţă de realitatea socială şi politico-morală, formularea unor norme de conduită şi a unor criterii de apreciere ; filozofia are o finalitate social-politică şi morală.

Reliefarea acestei finalităţi a filozofiei — la nivelul claselor şi grupurilor sociale, la nivelul întregii comunităţi umane şi nu la nivelul individului — reprezintă o subiecte de viziune asupra lumii în filozofie majoră, cu importante consecinţe metodologice, adusă de marxism în abordarea filozofiei.

Prin integrarea fenomenului filozofic în viaţa societăţii, marxismul nu explică filozofia numai prin filozofie, exclusiv prin filiaţia ideilor şi continuitatea discursului filozofic. Admiţînd că dezvoltarea milenară a filozofiei atestă persistenţa sau chiar perenitatea anumitor întrebări şi probleme, recunoscînd elementul de continuitate şi filiaţia de idei în discursul filozofic, fondatorii materialismului dialectic şi istoric au relevat că subiecte de viziune asupra lumii în filozofie creaţiei filozofice nu reprezintă un sistem autonom, închis, că ideile nu apar în minţile filozofilor exclusiv ca o consecinţă a meditaţiei şi reculegerii interioare.

Marxismul a arătat că ideile filozofice sînt, în conţinutul lor fundamental, reflectarea stadiului de dezvoltare a civilizaţiei materiale şi a orînduirii social-politice, a nivelului de dezvoltare ştiinţifică şi culturală a societăţii.

Hegel a înţeles faptul că orice filozofie este tributară conţinutului de idei al epocii ei, că un sistem filozofic comunică prin nenumărate căi cu viaţa spirituală a secolului, că nu poate să nu reflecte spiritul acestuia. Spre deosebire însă de Hegel, Marx şi Engels cer raportarea fenomenului filozofic nu doar la viaţa spirituală a unei epoci, ci la întreg sistemul vieţii sociale, la modul de producere a bunurilor necesare traiului, la relaţiile economice instituite între oameni, la conflictele şi tensiunea social-politică a epocii, la interesele şi aspiraţiile claselor sociale.

Filozoful nu mai apare, în acest caz, doar ca un individ retras, subiecte de viziune asupra lumii în filozofie spre reflecţie şi meditaţie în căutarea unor adevăruri absolute, ci ca o conştiinţă sensibilă la problematica şi frămîntările epocii sale, care asimilează experienţa acesteia şi o compară cu cea a veacurilor trecute, care emite judecăţi de valoare asupra prezentului şi se pronunţă asupra viitorului. Marxismul a relevat, prin aceasta, angajarea socială a creatorilor de filozofie şi a filozofiei, necesitatea unei opţiuni axiologice pentru gînditor, partinitatea filozofiei.

Filozofia nu este o simplă contemplaţie a lumii, codificarea informaţiei despre lumea externă. Discursul filozofic presupune o atitudine a gînditorului faţă de realitate, prin prisma intereselor şi aspiraţiilor unei clase sau grup social.

Tema de gândire

Filozofiile din toate timpurile au fost şi sînt partinice, includ în conţinutul şi mesajul lor, în afară de unele informaţii despre structura şi evenimentele lumii externe, judecăţi de valoare şi aprecieri care exprimă poziţia, convingerile şi idealurile unor clase sau grupuri sociale.

Partinitatea unei filozofii trebuie înţeleasă, subiecte de viziune asupra lumii în filozofie în sensul dependenţei conţinutului şi mesajului ei de condiţiile sociale ale epocii, de poziţia de clasă a gînditorului şi de opţiunile sale politice, cît şi în sensul exercitării de către gîndirea filozofică a unei funcţii ideologice determinate, în sensul angajării acesteia în confruntarea de idei şi în lupta social-politică a epocii.

Forţa ideologică a discursului filozofic rezidă nu numai în capacitatea sa de a reflecta necesităţile epocii, interesele şi aspiraţiile unor grupuri şi clase, sau chiar ale maselor, ci de a le însufleţi şi antrena la realizarea unui program de acţiune. Pătrunse în conştiinţa vederea 6, ideile filozofice înaintate devin astfel o uriaşă forţă materială.

Elementul de noutate adus de filozofia marxistă constă nu numai în faptul că a formulat teza partinităţii, ci şi în faptul că, pentru prima dată în istoria gîndirii filozofice, îşi afirmă în mod deschis propria vederea a scăzut brusc partinitate, faptul că ea exprimă şi promovează interesele şi idealurile de clasă ale proletariatului.

De aceea se afirmă deschis că materialismul dialectic şi istoric este concepţia despre lume subiecte de viziune asupra lumii în filozofie viaţă a clasei muncitoare.

Astfel înţeleasă, filozofia ocupă un loc important în raport cu activitatea umană practică, întrucît îi conferă motivaţia supremă de natură strategică ; ea ocupă un loc central în raport cu activitatea ştiinţifică, întrucît o întemeiază logic şi metodologic, constituindu-se ca o instanţă metateoretică pentru enunţurile acesteia ; în sfîrşit, filozofia ocupă miopie și hiperopie cu o explicație fizică loc privilegiat în raport cu activitatea cultural-artistică, întrucît oferă sisteme de referinţă şi criterii de apreciere a creaţiilor de orice gen.

Noua viziune a Turciei 05/2016

Relevînd dependenţa filozofiei faţă de ansamblul factorilor sociali şi funcţia ei social-transformatoare, creatorii materialismului dialectic şi istoric au pus în lumină, totodată, independenţa relativă a creaţiei filozofice. Odată enunţate anumite principii, sub impulsul cerinţelor practicii social-istorice sau al descoperirilor tehnico-ştiinţifice, creaţia filozofică se poate desfăşura, în anumite limite, în virtutea unor legi proprii, a cerinţelor validităţii şi consistenţei logice a enunţurilor admise.

Creaţia filozofică, asemeni celei ştiinţifice sau cultural-artistice, este cumulativă; sistemele noi se înfiripă pe baza problematicii inedite a epocii şi din reconsiderarea critică a sistemelor anterioare, prezentînd de fiecare dată puncte de contact şi discontinuităţi în raport cu creaţiile anterioare.

Devenirea filozofiei în timp nu este, aşadar, un fenomen uşor de sesizat. Marxismul arată că fenomenul filozofic trebuie explicat simultan atît prin condiţii, factori şi modificări survenite la nivelul întregului sistem social, începînd cu infrastructura societăţii şi terminînd cu suprastructura acesteia, cît şi prin logica sa internă, prin nevoia de a face explicite consecinţele conţinute latent în principii.

Creaţia filozofică se răsfrînge şi impregnează prin natura sa întregul conţinut spiritual al epocii, orientarea ştiinţelor, artelor şi literaturii, filozofia fiind — după expresia lui Marx — chintesenţa spirituală a presiunea ochilor de vedere epoci. Explicînd geneza şi funcţiile sociale ale filozofiei, marxismul a explicat, în acelaşi timp, un întreg cîmp de probleme privind viaţa spirituală a societăţilor umane, fenomenul alienării sau înstrăinării creaţiilor umane, setea de ideal şi împlinire a oamenilor, importanţa şi rolul convingerilor în motivaţia activităţilor umane.

De pe poziţii ideologice şi metodologice diferite, diverse orientări filozofice contemporane nemarxiste conferă alte semnificaţii reflecţiei filozofice. Pentru Russell, de exemplu, filozofia este ceva intermediar între teologie şi ştiinţă ; ca şi teologia, filozofia se pronunţă asupra unor probleme incerte, cu contur imprecis şi asemeni ştiinţelor face apel la raţiune şi la logică.

Filozofia este o ţară a nimănui, un fel de Antarctică a discursului raţional. Filozofia, afirmă Russell, s-a constituit în decursul istoriei din două părţi unite nearmonic : pe de o parte, dintr-o teorie despre lume, în cadrul căreia pot fi utilizate metode ştiinţifice şi logice ; pe de altă parte, din doctrine etice şi politice, care stîrnesc interesul şi pasiunile oamenilor, faţă de care nu poţi rămîne impasibil.

Filozofia, în înţelesul obişnuit al cuvîntului, constituie un tot organic alcătuit din astfel de decizii extraraţionale 2. Russell a sesizat situaţia de punct de intersecţie sau zonă de răscruce pe care o ocupă filozofia şi i-a conturat două dintre componentele şi aspiraţiile sale majore : construirea unei imagini ştiinţifice despre lume şi definirea unei atitudini, subiecte de viziune asupra lumii în filozofie unui crez şi îndreptar în raport cu problemele vieţii social-politice, etice, religioase etc.

El menţionează, dealtfel, că între filozofie şi mediul social sau epoca istorică în care se dezvoltă există o interdependenţă reciprocă : circumstanţele politico-culturale influenţează filozofia, iar aceasta se răsfrînge asupra evenimentelor istorice. Pentru a înţelege o epocă sau o naţiune, scrie Russell, trebuie să-i înţelegi fundamentele filozofice.

În deceniul al patrulea al secolului nostru, pozitiviştii logici — R. Carnap, L.

  • Am descoperit atunci, cu durere şi revoltă, că nu poţi trăi într-un mediu cultural represiv fără să fii tu însuţi afectat de starea de minorat intelectual în care s-a aflat societatea românească timp de mai multe decenii.
  • I. Obiectul şi problematica filozofiei
  • Noua viziune a Turciei 05/ | TRT Romanian

Wittgenstein, M. Schlick etc. Critica modalităţilor cunoaşterii ştiinţifice rămînea ca singura îndatorire a filozofiei, toate celelalte probleme şi aspiraţii subiecte de viziune asupra lumii în filozofie gîndirii autentic filozofice urmînd să fie transferate ştiinţelor particulare, sau să fie abandonate ca neavenite. Popper, adept al raţionalismului critic, îşi propune şi el să delimiteze sever metafizica de cunoaşterea ştiinţifică.

Nota distinctă a enunţurilor metafizice este, după Popper, incapacitatea acestora de a fi supuse controlului experimental sau logic ; teoriile filozofice, scrie Popper, sînt irefutabile prin definiţie 3. El admite totuşi că teoriile filozofice pot fi şi ele raţionale şi îndreptăţite, în măsura în care încearcă să rezolve anumite probleme ivite într-un moment şi într-o situaţie problematică determinată. Din cele de mai sus rezultă că problemele privind obiectul şi statutul social al filozofiei rămîn subiecte de viziune asupra lumii în filozofie probleme deschise în gîndirea contemporană.

De aceea, filozofia marxistă se consideră în continuare angajată în efortul de a determina sarcinile şi funcţiile reflecţiei filozofice în starokachalovskaya casa 10 oftalmologie cu epoca istorică contemporană şi cu realizările actuale ale ştiinţei, în acest sens, ea întreţine un viu dialog şi supune analizei critice diverse alte orientări filozofice din gîndirea contemporană.

Domeniile reflecţiei filozofice În efortul de a construi o ce alimente trebuie să mănânci pentru a-ți îmbunătăți vederea unitară asupra lumii s-au desprins, de-a lungul veacurilor, un număr de direcţii fundamentale ale reflecţiei filozofice care, deşi aspecte sau părţi ale unor sisteme unitare, au dobîndit cu timpul o relativă autonomie, înscriindu-se ca probleme sau capitole aparte ale concepţiilor sau elaborărilor filozofice cuprinzătoare.

Aceste direcţii mari şi statornice ale creaţiei filozofice, care au polarizat multitudinea de întrebări pe care şi le-au pus filozofii sînt : ontologia, gnoseologia, logica, metodologia, filozofia istoriei şi filozofia socială, antropologia filozofică, etica, estetica, praxiologia, axiologia etc.

De asemenea, filozofii şi-au pus în decursul timpului numeroase întrebări, care nu se circumscriu riguros unuia dintre domeniile enumerate sau care încearcă să arunce o punte de legătură între două sau mai multe astfel de domenii deja constituite ale reflecţiei filozofice. Considerăm că, pentru a surprinde şi contura obiectul mereu în devenire al filozofiei, este utilă o caracterizare succintă şi preliminară a unora dintre direcţiile majore ale cugetării filozofice.

ALEKSANDR DUGHIN: TEORIA LUMII MULTIPOLARE (11)

Ontologia sau teoria generală a existenţei pare a reprezenta stratul primar al reflecţiei filozofice — căci ea începe prin enunţarea unei serii de întrebări şi schiţarea unor prime răspunsuri asupra naturii lumii externe şi asupra raporturilor omului cu aceasta.

Din antichitate pînă în zilele noastre filozofii n-au încetat să se pronunţe, cu mai mult sau mai puţin temei, asupra naturii şi structurii existenţei, asupra unităţii şi diversităţii lumii, a infinităţii şi pluralităţii lumilor, ajungîndu-se la construirea diverselor ipoteze cosmogonice şi cosmologice despre univers.

Problematica ontologiei a evoluat treptat şi spre o ontologie socială şi umană, în aria preocupărilor ei incluzînd explicaţii cu privire la natura şi structura relaţiilor sociale, la natura umană, la raporturile dintre om, natură şi societate, la perspectivele de realizare a condiţiei umane.

De asemenea, întrunesc atributele reflecţiei ontologico-filozofice disputele vii care au loc în legătură cu problemele determinismului şi ale cauzalităţii, încercările de a dezvolta o teorie cuprinzătoare a dezvoltării. Evoluţia problematicii ontologiei este strîns legată de dezvoltarea cunoaşterii ştiinţifice şi a practicii social-istorice. Imensa majoritate a sistemelor filozofice au ridicat şi probleme de gnoseologie teorie a cunoaşteriis-au pronunţat sub o formă sau alta asupra posibilităţii de cunoaştere a lumii, asupra modului în care se dobîndesc informaţii şi cunoştinţe despre lumea externă şi asupra valorii acestora, asupra conţinutului adevărului şi a criteriilor verificării lui.

Gnoseologia se ocupă, de asemenea, de funcţiile cognitive ale limbajului, de formele şi metodele cunoaşterii ştiinţifice, de raportul între activitatea practică şi cea teoretică, locul pe care îl ocupă cunoaşterea în sistemul acţiunii sociale. Logica şi metodologia. Cercetarea legilor şi regulilor gîndirii corecte, stabilirea unor criterii ferme pentru deosebirea unui raţionament valid de unul non valid sau subiecte de viziune asupra lumii în filozofie unei definiţii corecte de una incorectă au reprezentat în gîndirea filozofică, începînd cu Aristotel şi pînă în zilele noastre, o direcţie statornică de cercetare.

Este un fapt istoric unanim admis că în prezent logica, prin aplicarea unui simbolism algebric iniţiat de George Boole la mijlocul secolului al XIX-lea, s-a transformat într-o disciplină formală autonomă, similară teoriei mulţimilor sau altor discipline matematice. Prin subiecte de viziune asupra lumii în filozofie însă, cercetarea logică nu s-a eliberat complet de orice supoziţii şi interpretări filozofice.

Avîntul pe care 1-a luat în ultima vreme dezvoltarea logicilor modale, în special a logicii deontice sau dezvoltarea semanticii logice atestă eficienţa conlucrării dintre cercetarea logică specializată şi principiile filozofice, valoarea prospectivă şi metodologică a acestora. Din această perspectivă, metodologia ca ştiinţă despre căile sporirii eficienţei cunoaşterii şi acţiunii umane se sprijină, deopotrivă, pe logică şi gnoseologie ; ea se întemeiază, totodată, pe ansamblul cunoştinţelor dobîndite de ştiinţele particulare şi pe experienţa social-umană, mai mult sau mai puţin cristalizată în sisteme de concepte şi enunţuri.

Filozofia istoriei şi filozofia socială. Imensa majoritate a sistemelor filozofice se preocupă de explicarea fenomenelor şi instituţiilor sociale, emit opinii despre formele lor ideale de organizare, pledează pentru un tip sau altul de stat, pentru o formă sau alta de guvernămînt.

Platon şi-a exprimat convingerile sale social-politice în Republica, Aristotel în Politica; Hobbes şi-a exprimat crezul politic în Leviathan, Locke în Tratatele despre guvernare, Rousseau în Contractul social ; convingerile monarhiste ale lui Hegel răzbat în Filozofia istoriei şi în Filozofia dreptului. Filozofia istoriei, teoria instituţiilor sociale sau, mai general, filozofia socială se profilează ca un domeniu specializat al reflecţiei filozofice, în cadrul căruia gînditorii se pronunţă asupra raportului dintre natură şi societate, asupra structurii şi determinismului vieţii sociale, asupra raportului dintre existenţa socială şi conştiinţa socială, asupra genezei şi dezvoltării comunităţilor umane familie, popor, naţiuneasupra grupurilor şi claselor sociale, a constituirii şi mecanismului de funcţionare a instituţiilor social-politice, asupra formelor de guvernămînt, asupra îndatoririlor şi drepturilor omului, asupra genezei şi dezvoltării culturii şi civilizaţiei umane.

Alături de componenta politico-ideologică a sistemelor filozofice, etica exprimă angajarea socială a gînditorului, exprimă apartenenţa sa la o anumită epocă istorică şi adeziunea sa la crezul moral al unei clase.

Ca disciplină filozofică, etica este teoria despre morală, studiază problemele teoretice şi practice ale acesteia, geneza şi dezvoltarea normelor morale, se preocupă de fundamentarea teoretică a unui sistem determinat de norme morale cod moral.

FOTO Să nu iubești animalele sălbatice. E mai bine să le respecți Împreună cu prietenii de la  Cărtureștiam pus pe Lista de citit 7 cărți de filosofie din care vă povestim imediat ce-am aflat. Mai ales pentru cineva care chiar a studiat filosofia la facultate — și, dacă ar lua-o de la capăt, tot asta ar face - o reacție ca asta e de neînțeles. Contrar multor prejudecăți, cum că a filosofa e o ocupație sterilă, o pierdere de vreme,  sau dimpotrivă, o treabă complicată, inaccesibilă, vremurile în care trăim par să fie mai potrivite ca niciodată pentru a dărâma clișeele astea.

Ea operează îndeosebi cu categoriile de bine şi rău, virtute, fericire, datorie, echitate etc. Concepţiile etice apar, de regulă, ca un corolar şi o împlinire a concepţiilor despre structura şi organizarea sistemului social. Etica s-a afirmat ca o componentă statornică a reflecţiei filozofice, ea a trecut pe prim plan mai ales în epocile de adînci prefaceri sociale şi politice, în momentele de răscruce ale istoriei comunităţilor umane. Astfel se explică interesul contemporan pentru problemele moralei şi ale eticii, pentru promovarea principiilor eticii şi echităţii socialiste, în scopul înnobilării omului cu virtuţile reale ale umanismului în socialism, în scopul realizării depline a personalităţii umane.

Încă din antichitate, estetica s-a conturat ca o reflecţie asupra valorii emoţional-expresive a diferitelor genuri artistice, ca o cercetare asupra mijloacelor producerii, transmiterii şi recepţionării mesajului unei opere de artă. Ca disciplină filozofică, estetica este o teorie generală asupra artei, care cercetează producerea şi perceperea frumosului artistic, condiţiile apariţiei artelor, determinarea şi funcţia socială a acestora, corelaţiile artei cu celelalte forme subiecte de viziune asupra lumii în filozofie conştiinţei sociale, cu ideologia politică şi morală, cu formele de organizare socială şi cu nivelul tehnico-ştiinţific.

Pământulpe de altă parte, se referă la planetă ca o entitate fizică și o distinge de alte planete și obiecte fizice. Prin extindere, o lume se poate referi la orice planetă sau corp cerescmai ales atunci când este gândită ca fiind locuită, în special în contextul science fiction sau futurologie.

Estetica cercetează categoriile de frumos, sublim, comic, tragic, structura şi criteriile de apreciere artistică a operei de artă sau a altor creaţii umane, sesizează manifestările contemporane de extindere a sferei frumosului în toate activităţile şi manifestările umane.

În arhitectonica de idei a unui sistem filozofic, aceste delimitări problematice sînt subordonate comunicării mesajului principal al sistemului, înfăptuirii funcţiilor subiecte de viziune asupra lumii în filozofie politico-ideologice sau logico-metodologice. Desprinderea acestor compartimente ale reflecţiei filozofice prezintă, totuşi, o netăgăduită însemnătate istorico-metodologică, întrucît permite analiza comparativă a soluţiilor oferite de diferiţi gînditori unora şi aceloraşi probleme, degajarea unor tendinţe în abordarea şi soluţionarea lor, în urmărirea continuităţii şi înnoirilor aduse de diferiţi gînditori.

Am arătat mai sus că, prin vocaţia sa, filozofia aspiră spre sinteză şi explicaţie globală ; trebuie să admitem însă că, în drum spre această sinteză, analiza este un moment necesar, inevitabil.

Filosofie românească

Încercarea de a propune explicaţii filozofice globale, de a construi internarea copiilor cu deficiente de vedere filozofice, înainte de a fi asimilat fondul de cunoştinţe acumulat de disciplinele filozofice de profil duce, în epoca noastră, la construcţii teoretice sterile, la eşec.

Vastitatea problematicii filozofice impune o diviziune a muncii, profilarea şi specializarea cercetătorilor pe una sau cîteva discipline, în condiţiile asigurării unei temeinice culturi filozofice generale.

Creatorul de filozofie trebuie să păstreze însă o dreaptă cumpănă între aspiraţia legitimă de a aprofunda un domeniu sau altul al reflecţiei filozofice şi exigenţa construirii unei viziuni teoretice de ansamblu despre lume şi societate, impusă de nevoia înţelegerii complexităţii fenomenelor sociale ale epocii.

Dacă la copil 2 ani miopie 1 5 filozofice mai sus enumerate mai adăugăm un număr de alte discipline sociale, înrudite cu filozofia, cum sînt sociologia, etnologia, psihologia, pedagogia, teoria statului şi dreptului, politologia, economia politică, istoria etc.

subiecte de viziune asupra lumii în filozofie

Teorie şi metodă în filozofie. Integralitatea sistemelor filozofice Este de la sine admis că un sistem filozofic nu este o simplă îmbinare de răspunsuri la un chestionar pe probleme de ontologie, gnoseologie, logică, etică, estetică etc.

Conferință susținută de Mihai Netea, „O istorie genetică (incompletă) a românilor”

Ceea ce conferă calitatea de sistem sau concepţie filozofică unei mulţimi de aserţiuni este modul lor de constituire într-un întreg coerent şi funcţional, capacitatea lor de a cuprinde şi de a explica o clasă de fenomene, de a întemeia şi argumenta un ideal, o convingere sau un crez. Un sistem filozofic apare astfel ca o construcţie teoretică unitară.

Lista food bloggerilor din Moldova pe care ar fi gustos să-i urmăriți

Prima cerinţă de ordin formal a unui sistem filozofic este ca diferitele sale părţi constitutive subiecte de viziune asupra lumii în filozofie fie reciproc consistente, să apară ca verigi sau momente în construirea unei explicaţii unitare a lumii şi a devenirii acesteia. Imensa majoritate a sistemelor filozofice semnificative, reţinute ca atare de istoriografia filozofică, satisfac — cel puţin între anumite limite — această cerinţă majoră a consistenţei părţilor sau elementelor constitutive.

Consistenţa şi coerenţa logică reprezintă însă o condiţie formală şi ca atare ea nu afectează în mod direct conţinutul de idei al sistemului filozofic ; or, filozofia nu este o formă fără conţinut şi de aceea coerenţa şi consistenţa logică reprezintă o condiţie necesară, dar nu şi suficientă a integralităţii unui sistem filozofic.

Aceasta se realizează în primul rînd prin unitatea de conţinut, adică prin unitatea de concepţie şi de metodă. Concepţia filozofică se defineşte prin modalitatea rezolvării problemei fundamentale a filozofiei, a problemei raportului dintre materie şi conştiinţă ; metoda filozofică se defineşte printr-o anumită viziune asupra ordinii, interdependenţei şi dinamicii generale a fenomenelor care alcătuiesc universul natural şi social.

gimnastica de vedere tratamente de fizioterapie în oftalmologie