Tema si viziune amurg violet


În mod paradoxal, se poate afirma că simplitatea dicţiunii lirice e cea care conferă rafinament acestei poezii; naturaleţea limbajului e desăvârşită, poetul dând impresia că nu-şi traduce liric impresiile, ci doar se confesează, scrisul său devenind o formă a comunicării directe cu cititorul.

Imaginile vizuale bacoviene sunt transmise în grilă sinestezică, atrăgând după ele ecouri sonore.

Teme si motive ale simbolismului bacovian regăsite in impresionismul muzical (1.) - altmarius

Confesiunea bacoviană din Plumb, Amurg violet sau Plumb de iarnă nu este însă dominată de accesorii, de amănunte insignifiante, ci se concentrează asupra esenţelor sufleteşti. În acest fel, reperele peisajului sunt transferate în spaţiul conştiinţei, realul rezonând astfel în imaginar, după cum specificul peisajelor bacoviene nu tema si viziune amurg violet din însumarea unor detalii plastice, cât din conturarea unei atmosfere specifice. Astfel, ploaia, vântul, plumbul, ritmul anotimpurilor nu desemnează nimic prin ele însele, ele evocă, prin intermediul sugestiei, un climat sufletesc, o impresie sintetică, totalizatoare.

În poezia bacoviană, repetiţia e o tehnică predilectă, poetul accentuând, până la obsesie, asupra unor cuvinte-cheie şi deci asupra unor senzaţii condensate.

  • Trăsăturile curentului literar simbolism: 1.
  • Ai cultură, ai viitor!: Simbolismul
  • Tema si Viziune Plumb de G,Bacovia
  • Secolul XX.
  • Tema sau motive la poezia amurg violet
  • Amurg Violet Comentariu
  • Temele abordate sunt teme precum singurtatea, angoasele, plictisul, agonia, melancolia.

Prin juxtapunere de impresii, confesiunea bacoviană îşi consolidează substanţa, căci emoţia se concentrează în jurul unei singure stări sufleteşti, amplificate prin capacitatea de rezonanţă a decorului.

Versul final, izolat de celelalte, are o funcţionalitate specifică, e un fel de sinteză-concluzie, care pregăteşte, oarecum, ieşirea din spaţiul poemului, intrarea în acea zonă nedeterminată, neutră, ce desparte realul de imaginar.

Mai puţin frecvente decât impresiile sintetice sunt acele fraze dezarticulate, eliptice, în care desfăşurarea lirismului e intermitentă, frazarea e discontinuă, iar propoziţiile par suspendate.

text poetic bacovia (tema şi viziunea despre lume într-un text poetic studiat care aparţine lui...

Desigur, această frazare eliptică, această poezie de notaţie, ce infirmă principiul coeziunii, poate să trădeze, în cele din urmă, o sfărâmare a coerenţei interne a eului, care nu-şi mai resimte interioritatea sub spectrul organicităţii. În Introducere în opera lui George Bacovia, Dinu Flămând consideră că poezia bacoviană are numeroase analogii cu satira menipee, gen cultivat în Antichitate şi Evul Mediu, caracterizat prin carnavalizarea limbajului, dialogismul interior, amestecul de melancolie şi parodie etc.

Poeziile lui Bacovia ce radiografiază concretitudinea realului nu realizează doar un inventar obiectiv al lucrurilor şi reflexelor lor cromatice, căci obiectele au aici accente subiective, ele sunt personalizate prin intensa trăire a autorului.

Între lumea reală, fragmentară şi dizarmonică, redusă la starea de utopie şi eul alienat, atomizat există o certă corespondenţă.

Cristian Pupeza www. Este reprezentativă pentru Bacovia datorită culori violet, dar şi pentru atmosfers tristă, melancolică prezentă în toate creaţiile sale. Cromatica are profunde sensuri în definirea stărilor sufleteşti ale eului poetic. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare.

Soluţia acestei dezagregări sufleteşti nu mai e întrevăzută în evaziune în ireal sau în tentaţia transcendenţei, poetul preferându-i, unei astfel de posturi utopice, o asumare deplină a situaţiei sale de damnat. Un fel de agonie generalizată îşi face loc în poezia lui Bacovia, o atmosferă îngheţată, din care dimensiunea umanului parcă lipseşte, iar poetul, resimţind pustiul existenţei ca pe o ameninţare, se întoarce, într-un gest autoreflexiv, asupra propriului eu. În acest cadru sumbru, lipsit de orice fior metafizic, de o materialitate totală şi goală, notaţiile poetului sunt, deopotrivă, himerice şi nonfigurative, ele traduc realitatea în imagini poetice laconice, dar, în aceeaşi măsură, o şi i-realizează.

Prizonier al decorului cvasicarceral, eul liric trăieşte sub amprenta unei nelinişti agonice, într-un decor oprimant, de izolare şi damnare. Călinescu observa, pe de altă parte, că lipsa de varietate duce la manierism, încât patetismul şi sentimentalismul cu însemne parodice reprezintă simboluri ale solitudinii agonice. Cadrul poetic bacovian, marcat de plictisul tema si viziune amurg violet, de monotonia zilelor autumnale, de infernul citadin sau de senzaţia degradării, este un cadru ce refuză orice idealitate, refractar transcendenţei sau elevaţiei spirituale.

Sugestia poetică nu favorizează, în lirica bacoviană, visarea, ci o interzice, după cum lipseşte, cum remarca V. Fanache, iluzia vreunei transcendenţe mântuitoare, ca la poeţii decadenţi. În această poezie, epitetele sunt mai degrabă convenţii, individualităţi neindividualizate, sunt tema si viziune amurg violet folosite în poezie, cum observă Gh. Aici, vocabularul, procedeele simboliste sunt căutate cu insistenţă, iar laitmotivul şi refrenul reprezintă elemente constante de construcţie.

În acest fel, se poate afirma că legea fundamentală a acestei poezii e repetiţia, recurenţa unor imagini arhetipale pentru condiţia alienantă omului modern, minată de absurd şi singurătate. Realul şi interioritatea, instanţe complementare ale poeziei bacoviene, sunt demonizate, astfel, prin precizarea lor cu acuitate repetitivă a percepţiei, realitatea e agresivă, iar fenomenele naturii sunt surprinse sub specia maleficului.

Eul liric reacţionează la stimulii realului malefic prin retranşarea în limitele nevrozei, ale solitudinii şi nebuniei. Cu toate acestea, în poezia lui Bacovia lumea nu suferă un proces de i-realizare, ci, dimpotrivă, obiectele îşi acutizează forma, consistenţa, devin parcă mai agresive, conturând un univers monoton, morbid, ce se păstrează în limitele sale contingente.

tema si viziune amurg violet

Bacovia îşi refuză, astfel, orice încercare de conceptualizare a realităţii, transcriind, dimpotrivă, în versurile sale, ineditul, fenomenalitatea lumii cotidiene.

Această fascinaţie a concretului, acest gust al banalului şi contingentului relevă poate cel mai bine inadecvarea lui Bacovia la poetica simbolistă.

tema si viziune amurg violet

Unele din versurile lui Bacovia se asociază în configuraţii decorative, stilizate, cu o largă întrebuinţare a refrenului, amintind de Macedonski. Este un moment în care poetul lucrează prin generalizarea unei singure impresii artistice, procedeu folosit de atâtea ori de Macedonski în Rondelurile sale. Poetul se exprimă într-un material de impresii artistice, ca cele pe care i le împrumută poezia vremii, cu parcurile, havuzurile şi statuile ei.

Apoi, limba poetului este aceea a primului simbolism românesc care, cu solitar, funebru, secular, sinistru, hidos, carbonizat, lugubru, barbar, satanic, sumbru etc. A doua îndrumare a tehnicilor nou în oftalmologie Bacovia tinde către o individualizare a impresiilor, stând într-un anumit contrast cu stilizările observate mai înainte.

Tendinţa de a zugrăvi tablouri simetrice, conturate, raţionalizate este depăşită acum. tema si viziune amurg violet

Sunteți pe pagina 1din 1 Căutați în document Amurg violet este o poezie a lui George Bacovia publicata in Este reprezentativa pentru Bacovia datorita culori violet, dar si pentru atmosfers trista, melancolica prezenta in toate creatiile sale. In poezia Amurg violet se regasesc multe dintre trasaturile simboliste din care amintim prezenta simbolului si a laitmotivului, care genereaza muzicalitate, prezenta unor motive literare precum: toamna parcul solitar, cromatica, sugestia.

Poetul doreşte să noteze senzaţia sa nemijlocită, ingenuă şi dureroasă. Forma se dezorganizează în această aspiraţie către imediat, aşa încât nu o dată asistăm la o frângere a ritmului.

În această poezie e evidentă dispariţia prozodiei clasice, a laitmotivului şi a repetiţiei, în timp ce limbajul a devenit laconic, eliptic, poezia caracterizându-se printr-un acut interes pentru detaliu.

Nicu Alifantis - Decembre (Bacovia)

Tema centrală e, şi aici, solitudinea, însă poetul nu tema si viziune amurg violet mai declară un însingurat, starea sa de singurătate derivând din context. Interesantă e, în ordinea impunerii unor teme oftalmolog sihat a reliefării unui limbaj liric, cronologia operei lui Bacovia.

Astfel, volumul Plumb e rezultatul unei relaţii determinate de voinţa asumării de către poet a unei anumite fizionomii lirice, adecvată la estetica simbolistă a începutului de secol.

Această voinţă de preluare a unei identităţi simboliste face ca poezia sa să tema si viziune amurg violet saturată de repetiţii, de imagini senzoriale sau cromatice, aflate sub imperiul sugestiei şi al simbolului, lucru ce se regăseşte şi în al doilea volum, Scântei galbene.

Volumele Cu voi şi Comedii în fond sunt rezultatul unei perioade de tranziţie, în care simbolismul coexistă cu notaţia abruptă de factură expresionistă. În aceste volume, versurile lui Bacovia, considerate prin prezenţa accentuată a sarcasmului, prin care sunt des-figurate toate lucrurile, trimit în spaţiul derizoriului forme, motive şi convenţii poetice. Poemele lui Bacovia se descompun într-o formă tot mai eliptică sau, dimpotrivă, reiau ritmuri ale altor poeţi, vădind tentaţia parodiei Eminescu, Macedonski, Coşbuc.

Volumul Stanţe burgheze din cultivă, după observaţia lui Gh. Nu temele şi motivele se modifică, în acest volum, ci viziunea, percepţia lirică, relaţia conştiinţei cu realul sau cu rolul asumat. Universul pe care textul bacovian îl asimilează e monoton şi limitat, aparţine vieţii comune, cotidianului, actelor stereotipe ale existenţei umane. Dincolo de obiectele şi fenomenele realităţii reprezentate de poet se află pustiul, vidul.

Poezia AMURG VIOLET de George Bacovia (Comentariu literar şi Universul poetic) | hapca |

Universul reprezentat de Bacovia e un univers închis, lipsit de posibilitatea evaziunii, un univers al damnării şi disoluţiei existenţiale. În poezia bacoviană, elementele cadrului nu sunt văzute dimensional, descriptiv, ci din perspectiva atmosferei ce sintetizează, cu mijloace artistice reduse la minimum, o stare sufletească.

Acordul dintre sentiment şi expresie se realizează printr-un registru stilistic ascetic, de o mare sărăcie a figurilor de stil. Sobrietatea clasică şi extragerea esenţei sunt dobândite printr-un efort aproape dramatic, în luptă cu materia. Dacă în lirica de dinainte între poezie şi realitate se afla obstacolul convenţiilor, care artificializa, într-un tema si viziune amurg violet, viziunea lirică, în poezia bacoviană de mai târziu lirisimul e un reflex imediat al cotidianităţii, existând o echivalenţă aproape totală între poezie şi viaţă.

Stanţe şi versete cuprinzând poezii scrise între şi se caracterizează tocmai printr-o inserţie fără rest a datelor realităţii în text. Identitatea biografică a poetului e exprimată în mod nemediat de identitatea sa lirică.

Pe de altă parte, lirismul lui Bacovia se bazează pe ideea refuzului ideii de absolut, căci metafizicul este asimilat pustiului, vidului total. Fanache, în Bacovia. Lui îi este proprie ruptura de iluzie, de visarea romantică sau de himera simbolului învestit tema si viziune amurg violet puterea de a sugera misterul cosmic. Nicio intenţie programatică nu se arată eficace în a salva eul prăbuşit în plumbul realului concret.

Stoarsă de iluzionare, poezia pe care o scrie nu mai e vechea stare de farmec, extaza incantatorie; este sunetul stârnit de ireversibila sa autodistrugere. Prin această luciditate desăvârşită, prin care se desprinde de orice iluzie, Anotomie a vederii e contemporanul nostru, prima conştiinţă postmodernă românească. Apărută tema si viziune amurg violet volumul omonimdinTema si viziune amurg violet e, mai mult ca sigur, cea mai citită şi mai citată poezie a lui Bacovia.

Nu ştiu dacă, în ciuda atâtor interpretări, e şi cea mai bine înţeleasă. În această creaţie reprezentativă poetul configurează, în expresia minimală şi repetitivă atât de caracteristică, o realitate în primul rând psihologică, în sensul că sugestiile cromatice, muzicalitatea grea, scrâşnită ne pun lecții pentru îmbunătățirea vederii faţa universului lăuntric al poetului, un univers traumatizat, dizarmonic şi alienat în raporturile sale cu lumea exterioară.

Evident, găsim aici întreaga poetică simbolist-expresionistă a lui Bacovia, modul său de reprezentare a lumii şi de figurare a propriilor sale emoţii în vers, un anume stil inconfundabil prin care autorul s-a impus în istoria poeziei româneşti.

Amurg violet – George Bacovia – Cărțile Tinerilor

Plumb e, cu alte cuvinte, o poezie programatică, tocmai în sensul acesta al reflectării unui mod de a scrie şi a unui mod de a resimţi datele realului în expresie lirică. Lirica bacoviană e structurată în formula unui monolog elegiac, în care senzaţia de absurd şi atmosfera tragic-crepusculară sunt dominante. Ele ţin de sensibilitatea enormă a lui Bacovia, o sensibilitate atentă la cele mai subtile nuanţe ale tema si viziune amurg violet lumii, la cele mai mici stridenţe ale devenirii universale.

În plan ideatic, tema si viziune amurg violet lui Bacovia închipuie un univers alienant şi restrictiv, lipsit tema si viziune amurg violet orice urmă de idealitate, în care eul îşi resimte acut lipsa de identitate, tema si viziune amurg violet sine şi cu ceilalţi, dar şi neputinţa de a fiinţa tema si viziune amurg violet mod autentic, plenar.

Căderea e, cum tema si viziune amurg violet V. Şi în Plumb traiectoria imaginilor poetice are în ea un sens declinant, axul poeziei nu are însemne ale ascensiunii, ci, dimpotrivă, accente foarte clare ale regresiunii, căderii, alienării şi mineralizării — toate acestea aducând în scena lirică demonia morţii, sugestia extincţiei şi a inerţiei insuportabile.

Cuvintele-cheie ce trasează datele acestui diagnosticarea viziunii la magazin liric sunt plumb, cavou şi singur.

Sunt cuvinte ce sugerează o solitudine totală, tragică a eului liric, o singurătate esenţială ce-l plasează într-un spaţiu de dincolo de lucruri şi de oameni, un spaţiu metafizic, în care fiinţa îşi regăseşte izolarea sa fundamentală în faţa ilimitatului lumii şi se închide în propriile sale trăiri.

  1. Falsa miopie
  2. Ginseng și viziune
  3. (DOC) Amurg violet Flori de mucigai Psalmi | Cristian Pupeza - imobiliare-abc.ro
  4. Ceai din plante pentru vedere
  5. Poe şi din simbolismul francez : Rollinat, Laforgue, Baudelaire, Verlaine — prin atmosfera de nevroză, gustul pentru satanic, ideea morţii, cromatică şi predilecţia pentru muzică.
  6. bacovia - imobiliare-abc.ro
  7. Amurg violet de George Bacovia comentariu literar si versuri pentru bacalaureat

Se poate ca însăşi această teroare în faţa infinitului şi a unei lumi ce înspăimântă tocmai prin lipsa de repere suficient de clare să conducă eul liric la o atitudine retractilă, la recluziunea în spaţii închise, de tipul cavoului. Cavoul e, dacă psihanalizăm puţin, un simbol al regresiunii ad uterum, prin care tema si viziune amurg violet înţelege retragerea eului liric într-un spaţiu protector, din faţa agresiunii lumii exterioare, oprimante şi lipsite de noimă.

O altă interpretare ar putea pune accent tocmai pe dimensiunile restrictive, procustiene al unor simboluri spaţiale de tipul cavoului ori al sicriului.

procesele cognitive la copiii cu deficiențe de vedere metodă eficientă pentru miopie într-un timp scurt

Putem considera că toate aceste spaţii minimale, în care fiinţa se regăseşte izolată, împuţinată, cu idealurile amputate, sunt tot atâtea spaţii ale căderii, alienării, apăsării şi damnării. Dintr-o astfel de perspectivă, poezia e structurată într-o viziune centripetă, în care energiile semnificante eficiența tratamentului miopiei corecției cu laser strâng într-un punct de convergenţă, se focalizează într-un centru semantic de pură emergenţă negativă.

Dovadă stau termenii cu rezonanţă funerară prezenţi aici sicrie, funerar, cavou, mort, plumb ce ne trimit la consult oftalmolog chirurg lume a închiderii, claustrării, a lipsei de orizont existenţial şi, în cele din urmă, la un spaţiu infernal prin dimensiunile tema si viziune amurg violet minimale, mortificante.

Pretextul liric e dat tema si viziune amurg violet pierderea iubirii iubiteipentru că, spre deosebire de poezia romantică, la Bacovia, şi mai ales în Plumb, dragostea pierde orice urmă de idealitate, orice contur utopic, ea capătă accente mecanice şi reificante, se transformă într-o senzaţie alienantă de cădere, de tumult îngheţat, de pasionalitate mineralizată, stearpă. Între spaţiul interior al unei dureri agonice, al unei tristeţi metafizice şi al unei suferinţe aproape fiziologice şi decorul exterior, răvăşit de vânt şi de frig, se stabileşte o corespondenţă desăvârşită.

Interiorul şi exteriorul comunică şi-şi accentuează ecourile; pe de o parte, viziunea e contrasă la starea minimală a sufletului încătuşat în propriile obsesii şi viziuni ochelarii vindeca miopia şi, pe de altă parte, poetul pune în scenă un decor marcat de solitudine şi de apăsare grea, de monotonie şi dezolare acută.

Plumbul, cuvântul-cheie al poeziei, repetat de trei ori în fiecare strofă, devine o metaforă şi, în acelaşi timp, un simbol pentru o realitate sufletească devastată de nelinişte şi accentuat sentiment al neantului. Se sugerează aici lipsa de orizont şi senzaţia de cădere a unui suflet chinuit, strivit de limitele uman-prea umanei sale alcătuiri. Scindat între zădărnicia înălţării şi conştiinţa damnării, poetul nu resimte decât realitatea abuzivă exterioară şi pe cea interioară — devastată de deziluzie şi tema si viziune amurg violet al neantului.

Apărută la rândul ei în volumul de debut, PlumbLacustră exprimă aceleaşi obsesii ale unui eu liric apăsat de singurătate şi disperare difuză. Sentimentul izolării eului într-o lume cu repere nesigure e copleşitor.

Poetul are senzaţia — de o acuitate tulburătoare — că universul, în imensitatea lui strivitoare, îi aboleşte făptura, sentimentele, individualitatea, amputându-i identitatea, dizolvată într-o realitate precară, fără determinaţii precise.

Culoarea violet devine simbol prin efectul straniu al generalizării ei. Totuși există și interpretări simbolice preexistente, culturale ale violetului — violență, fast, precum și artificialitate. Fiind considerată o culoare care înghite lumina, violetul este o culoare de doliu, culoare a secretului.

Atmosfera poeziei rezultă tocmai dintr-o astfel de nedeterminare, spaţială şi temporală deopotrivă. Lucrul e observat, între alţii, de V. Avem de-a face, precum şi în alte texte bacoviene, cu o imagine generalizatoare, de însumare şi transcendere într-o suprarealitate sensibilă a diferitor forme ale existenţei.

tema si viziune amurg violet

De altfel, spre deosebire de poeţii romantici, ce acordau apei un rol benefic şi purificator, Bacovia învesteşte elementul acvatic cu o forţă malefică, cu însemne destructive, dezagregante. Universul întreg e ameninţat de dispariţie, lumea se găseşte într-un vădit declin, iar materia îşi surpă tot mai clar formele, organizarea, starea firească. Singurătatea poetului, starea sa de solitudine, de izolare extremă aduc cu sine impresia unui timp imemorial, lipsit, ca şi spaţiul acvatic, de repere sigure, liniştitoare.

Umiditatea şi acvaticul sunt cel mai bun medicament pentru tratarea vederii aici, ele sugerează dizolvarea lucrurilor şi fiinţelor sub imperiul apei destructive, lichefierea formelor stabile, extincţia sub semnul ploii terorizante. Tabloul exterior, al dezlănţuirii naturii, îşi află un corespondent în fiinţa interioară, răvăşită, lipsită de apărare, repliată într-un sine ameninţat de dezagregare şi alienare.

Omul bacovian e iremediabil singur, e, în fond, un arhetip al umanului dintotdeauna şi de pretutindeni, rupt de orice relaţionare socială şi de orice determinare istorică.

Pe de altă parte, imaginea adăpostului lacustru ameninţat de furia apelor ne conduce la ipoteza unei continue căderi a fiinţei, a unei alunecări treptate în neant, în neantul apelor şi în neantul interior deopotrivă. Disoluţiei materiei îi corespunde, în acest fel, o dezagregare a fiinţei, ameninţată în chiar structura ei intimă de o natură incontrolabilă, demonică.

Bacovia excelează, în Lacustră, dar şi în alte poezii reprezentative ale sale, prin capacitatea de a sugera stări sufleteşti extreme, de un mare impact ontologic şi emoţional, cu ajutorul senzaţiilor, notate pregnant. Poezie a alienării fiinţei în faţa naturii stihinice, Lacustră nu e mai puţin o poezie a singurătăţii esenţiale a tema si viziune amurg violet într-un univers ostil ori măcar ochelari antrenament de raţionalitate, un univers absurd, ce nu răspunde chemărilor sale, un univers, într-un cuvânt, alienant, în care omul nu se regăseşte pe sine, nu-şi poate afla adevărata identitate interioară, structura tema si viziune amurg violet lăuntrică autentică.

Ritualul apropierii În mod firesc, sentimentul erotic bacovian se încarcă de limpezi conotaţii negative, ca la mai toţi poeţii simbolişti ori decadenţi. Dacă la poeţii romantici dragostea era proiectată într-un orizont ideal, al împlinirii şi regăsirii originarităţii fiinţei, la poeţii simbolişti amorul e un amor convulsiv, marcat de însemnele nevrozei şi alienării.

Iubirea simbolist-decadentă nu uneşte, ci desparte două sensibilităţi şi două fiinţe, nu transfigurează sentimentul, ci desfigurează afectele unui eu răvăşit de teroarea istoriei, a timpului ori a propriei nimicnicii.

Poezia simbolistă, şi mai cu seamă cea tema si viziune amurg violet, retrage iubirii orice şansă de mântuire în plan afectiv, orice posibilitate de depăşire a unui real inconsistent din unghi ontologic. O poezie precum Decembre e o excepţie în această privinţă, ea aducând o notă nouă a figurării erosului, o nouă concepţie asupra sentimentului iubirii.

DE URMĂRIT

Decembre e o poezie a intimităţii şi comuniunii a două fiinţe aşezate sub semnul anotimpului hibernal. Zăpada nu are însă, aici, efectele apocaliptice din alte poezii ale lui Bacovia, ci, mai curând, capătă o finalitate oarecum ornamentală, e un decor pentru conturarea spectacolului graţios al iubirii. Ca şi în unele pasteluri ale lui Alecsandri, în această poezie se stabileşte o clară antinomie între exterior şi interior; stihiei — decorative, cum spuneam — de afară corespunzându-i o atmosferă de linişte, tihnă noutăți oftalmologice armonie în spaţiul camerei.

Camera e un loc securizant, ce protejează comuniunea dintre cele două fiinţe aşezate sub însemnele benefice ale erosului. Dragostea se transformă într-un ritual graţios, cu gesturi lipsite de pondere şi cu atitudini ceremoniale ce conduc spre iluzia unei iubiri botticelliene.

Sublimitatea, suavitatea sentimentului eminescian al iubirii le întâlnim, aproape nealterate, în această poezie în care discreţia, vraja versului şi limpezimea aproape transcendentală a atmosferei produc un sentiment de împăcare şi de armonie lăuntrică.

Gesturile cotidiene, obiectele familiare ne conduc cu tema si viziune amurg violet tocmai la un astfel de ritual al iubirii în care atmosfera de interior e trasată în linii precise şi vagi totodată, în culori estompate, de o anume graţie a nuanţei restrânse la infinitezimal.

E configurată aici o atmosferă de domeniul regimului oniric, în care fiinţele şi lucrurile îşi pierd corporalitatea, gesturile capătă o diafanitate ce le scote din sfera concretului, iar atmosfera în ansamblul ei e una halucinant de ireală.

Căldura, ca şi senzaţia vizuală de întuneric, frigul de-afară şi focul din cameră contribuie la crearea unei ambianţe propice apropierii dintre cele tema si viziune amurg violet fiinţe aşezate sub semnul iubirii. În nicio altă poezie Bacovia nu învesteşte sentimentul iubirii cu un astfel de sens purificator şi elevat.

În spaţiul evocator şi armonios, protector al camerei se desfăşoară un ritual al apropierii şi al iubirii, un ceremonial delicat al tema si viziune amurg violet dintre două fiinţe ce contemplă spectacolul naturii dezlănţuite de afară. Între simbolism şi expresionism Ca mai toţi poeţii simbolişti, şi Bacovia a fost atras de magia corespondenţelor ori de tehnica sinesteziilor. În spirit rimbaudian, poetul român acordă culorilor anumite semnificaţii, le asociază unor stări afective, le expune într-un mod cu totul inedit.

Griul, negrul, violetul, galbenul îşi pierd statutul de simple reflexe cromatice, intrând în categoria afectelor. Cu observaţia că la Bacovia picturalul, culoarea nu au nimic decorativ, sau, dacă, într-o primă instanţă, ele au rolul de a reda o ambianţă, de a configura un decor, într-o a doua etapă a structurării viziunii lirice, culorile sunt transpuse dintr-un regim al senzorialităţii pure într-un domeniu al afectivităţii.